Tony: „Lipsa educației îi face pe patroni să creadă că banii rezolvă tot!”

Tony:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tony, fundașul dreaptea al CFR-ului, s-a săturat de mocirla din fotbalul românesc. Francezul spune că mentalitatea conducătorilor din românia trebuie să se schimbe și dă exemplu cum se comportă oficialii cluburilor din Hexagon. Jucătorul campioanei este convins că discuțiile dintre președinții și patronii cluburilor au ajuns la un nivel atât de scăzut, din cauza lipsei de educație a acestora. Chiar dacă nu pronunță niciun nume, este evident că în realitate cel vizat este Gigi Becali.

"În România e timpul ca lucrurile să schimbe. Toată lumea vorbește prea mult și doar despre scandaluri. Presa și toată lumea s-a învățat să vorbească doar despre asta, în loc să se ”vorbească” pe teren exclusiv. Eu nu am auzit vreodată ca președintele lui PSG să se bălăcărească prin presa cu altul. La fel cum nu am auzit niciodată ca Abramovici sau oricare alt conducător de mare echipă să aibă o atitudine cum au unii președinți la noi în țară. Care din cauza lipsei de educație, cred că banii le rezolvă pe toate. E nevoie să ne respectăm mai mult într-un fotbal în care toți facem sacrificii și ne luptăm pentru echipele noastre. E dureros că se întâmplă astfel!", a spus Tony pentru Clujeanul.ro.

Accidentat la finalul turului, fundașul nu s-a recuperat încă în totalitate. În câteva zile Tony se va întoarce la Cluj, unde va începe pregătirea propiu-zisă, la parametrii normali. În ciuda acestui fapt, sunt șanse destul de mici ca el să fie recuperat pentru startul returului: "Sunt la 70 la sută din potențial. Luni ma întorc la Cluj și săptămâna viitoarea voi continua programul de recuperare de aici, dar combinându-l cu cel cu echipa pentru a reintra în ritm. Am muncit enorm, 8 ore pe zi, și pot spune că mă simt foarte bine. Nu voi forța în prima etapă, cu Otopeniul, dar voi intra cu Buzăul mai mult ca sigur. Abia aștept!"

Deși nu a avut timp să vadă cum se comportă Uhrin la antrenamente, apărrătorul din Gruia vorbește numai la superlativ despre tehnician: "Vorbesc zilnic cu Uhrin și cu colegii mei, dar mai mult despre situația mea. Nu am prea avut timp din cauza programului încărcat să urmăresc meciurile pe net. Dar oricum, amicalele sunt doar amicale și nu contează. Uhrin este un antrenor de mare valoare ținând cont ce a realizat la Timișoara cu un lot mai slab ca al nostru. Gândiți-vă ce ar putea realiza la Cluj, în condițiile în care aici are tot la dispoziție, da la condiții extraordinare până la lot. Nu are rost să vorbesc eu, cred că calitatea dânsului de antrenor vorbește de la sine."

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților GRATUIT acest produs în valoare de 100 lei. Ce trebuie să faci, până pe 19 ianuarie
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților GRATUIT acest produs în valoare de 100 lei. Ce trebuie să faci, până pe 19…
Rapid ar putea realiza cel mai scump transfer din istoria clubului
Rapid ar putea realiza cel mai scump transfer din istoria clubului
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
A înşelat doi bărbaţi în acelaşi timp cu un al treilea. Icardi şi amantul, păcăliţi de Wanda Nara:
A înşelat doi bărbaţi în acelaşi timp cu un al treilea. Icardi şi amantul, păcăliţi de Wanda Nara: "S-a întâlnit…
Adela Popescu, apariție SEXY în costum de baie, după ce a slăbit în timp record!  Vedeta are o siluetă demnă de invidiat.
Adela Popescu, apariție SEXY în costum de baie, după ce a slăbit în timp record! Vedeta are o siluetă demnă…
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
Oraşul de poveste din Spania unde poţi ajunge cu doar 100 de lei. Este o bijuterie ascunsă pentru pasionaţii de călătorii
Oraşul de poveste din Spania unde poţi ajunge cu doar 100 de lei. Este o bijuterie ascunsă pentru pasionaţii de…
De toată RUȘINEA! Cea mai mare misiune spațială a secolului, pe butuci
De toată RUȘINEA! Cea mai mare misiune spațială a secolului, pe butuci
Românul celebru care a uitat unde și-a îngropat toți banii câștigați. Și-a acuzat frații, după ore întregi în care a săpat
Românul celebru care a uitat unde și-a îngropat toți banii câștigați. Și-a acuzat frații, după ore întregi în care a…
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
Doliu în România. A murit marele muzician. Destinul tragic l-a ajuns: Căutam doar un loc unde să mor
Doliu în România. A murit marele muzician. Destinul tragic l-a ajuns: Căutam doar un loc unde să mor
Un tată și cele trei fiice ale sale, găsiți fără suflare:
Un tată și cele trei fiice ale sale, găsiți fără suflare: "Corpurile erau în zdrenţe. Este o catastrofă"
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
Dacă bariera este ridicată, mai trebuie să oprești la trecerea de cale ferată pentru a te asigura?
Dacă bariera este ridicată, mai trebuie să oprești la trecerea de cale ferată pentru a te asigura?
O femeie a început să se simtă rău și familia a crezut că e din cauză că a băut prea mult alcool de Crăciun. Ce avea, de fapt
O femeie a început să se simtă rău și familia a crezut că e din cauză că a băut prea…
×